Se întâmplă adesea atunci când trecem printr-un un eșec sau o dezamăgire să ne dorim să avem o stimă de sine mai bună, convinși fiind că astfel ne-ar fi mult mai ușor. De exemplu, fata care tocmai a fost părăsită și își simte sufletul sfâșiat de durere își spune: „Nu are rost să sufăr așa de mult. El nu este suficient de bun pentru mine, merit mai mult decât atât.”.  Această „infuzie” de stimă de sine se poate să funcționeze pe termen scurt, fata se va simți mai bine deoarece și-a reprimat suferința. Pe termen lung însă, s-ar putea să rateze lecția pe care ar fi putut să o învețe în urma experienței. În loc să înțeleagă că despărțirile fac parte dintre experiențele comune tuturor persoanelor, că uneori ne potrivim cu un partener iar alteori nu, că responsabilitatea în acest caz este mereu împărțită între cei doi, fata își propune să-și crească stima de sine gândindu-se că în acest fel va fi mai puțin probabil să se implice într-o relație cu o persoană care „nu o merită”.  

Autocompasiunea se poate ușor confunda cu stima de sine înaltă, aceea care te face să te uiți în oglindă și să-ți spui: „Sunt suficient de bun, de deștept, de frumos, oamenii mă plac, merit tot ce este mai bun.”. Pentru a înțelege cu adevărat autocompasiunea este necesar să o putem deosebi de stima de sine. Cei mai mulți oameni sunt de părere că o stimă de sine înaltă vine la pachet cu niște calități deosebite, peste medie, că acea persoană este specială. În realitate, este o imposibilitate ca atât de mulți oameni să fie peste medie în același timp. Cei mai mulți dintre noi avem niște arii în care excelăm, dar mereu vor exista alți oameni care sunt mai atractivi, mai inteligenți, mai competenți, care au mai mult succes, ceea ce înseamnă că ne vom simți niște „ratați” de fiecare dată când ne vom compara cu cei mai „buni” decât noi.  Dorința de a fi mai bun decât alții te poate face să crezi că meriți mai mult decât alți oameni și poate să ducă la comportamente nepotrivite. O stimă de sine gonflată artificial te poate face să crezi că genul, naționalitatea, etnia, rasa, orientarea sexuală sau grupul politic din care faci parte sunt „cele mai bune”.

Și autocompasiunea și stima de sine se corelează cu starea de bine psihologică dar ele diferă în multe feluri:

• Stima de sine implică o evaluare asupra sinelui, dacă este înaltă, presupune o evaluare pozitivă, dacă este scăzută, presupune o evaluare negativă. Autocompasiunea este un mod de a relaționa cu tine însuți fără judecată, presupune bunătate și acceptare în special când greșești sau te simți  inadecvat.
• Stima de sine înseamnă să te simți mai bun sau mai puțin bun decât alții. Autocompasiunea înseamnă recunoașterea faptului că toți oamenii sunt imperfecți, toți oamenii greșesc, chiar și tu.
•  Stima de sine este un fel de „prieten de zile bune”, este mereu cu tine când îți este bine și ai succes dar dezertează exact atunci când ai cea mai mare nevoie, când ai un eșec, când te simți inadecvat, când ești respins sau criticat. Stima de sine tinde să varieze în funcție de performanță și de feedbackurile externe.
• În comparație cu stima de sine, autocompasiunea oferă o imagine asupra sinelui și o încredere în sine stabile și consistente de-a lungul timpului. Te tratezi pe tine însuți cu bunătate iubitoare și  când greșești și  când ai succes, și când ești apreciat și când ești criticat. Practica autocompasiunii este mai puțin asociată cu comparațiile sociale și cu narcisismul, spre deosebire de stima de sine.

Dacă vrei să știi în ce fel te afectează stima de sine, poți să-ți răspunzi cu sinceritate la următoarele întrebări:

• Cum te simți atunci când primești feedback că performanța ta este scăzută sau nesatisfăcătoare într-un domeniu care contează foarte mult pentru tine (ex.:  muncă, relație romantică, parentaj, relație de prietenie)?
• Cum te simți când cineva este mai bun decât tine într-un domeniu foarte important pentru tine (ex.: primește o evaluare mai bună, e promovat înaintea ta, arată mai bine în costum de baie, joacă mai bine tenis)?
• Ce simți atunci când dai greș într-o situație cu miză mare pentru tine (ex.: când șeful îți spune că puteai mai mult, când copilul îți spune că ești „cea mai rea mamă”, când cea cu care te-ai întâlnit o dată nu te mai sună deloc)?

Dacă ești așa cum sunt cei mai mulți dintre oameni, nu te simți deloc bine, ba chiar te simți „mizerabil” atunci când ți se spune că ai greșit, când  alții se descurcă mai bine decât tine, când nu te-ai ridicat le înățimea propriilor standarde. Este absolut natural să simți așa. Dar este important să ții seama de faptul că stima de sine te limitează și îți intensifică sentimentele neplăcute, care sunt firești atunci când greșim. Stima de sine te îndeamnă să te compari mereu cu alții și să suferi mai mult atunci când nu reușești să fii atât de bun pe cât îți dorești. În schimb, autocompasiunea îți șoptește blând că e normal să greșești, că poți să te descurci mai bine data viitoare, că ești o persoană valoroasă exact ca oricare alta.

Când îți este greu oprește-te o clipă, conștientizează ce simți, ce gândești, cum se simte corpul tău și pune-ți întrebarea: „Ce am eu nevoie acum?”. Prin simplul fapt că îți dai seama care este nevoia ta în acea situație, îți oferi un moment de autocompasiune, chiar dacă nu îți vei putea împlini nevoia chiar atunci.

Bibliografie: Dr. Kristin Neff,  The Minful Self-Compassion Workbook: A Proven Way to Accept Yourself, Build Inner Strenght, and Thrive

Sursa foto: Calm App