Lumea este o rețea uriașă de puncte interconectate care se influențează reciproc. Tot ce spunem, tot ce facem are un impact asupra celor din jurul nostru și este imperios necesar pentru siguranța noastră să devenim cu toții conștienți de acest lucru. Observ o tendință din ce în ce mai pronunțată în aceste zile, la nivel de societate. Lumea tinde să se polarizeze, se conturează tot mai distinct două tabere: tabăra celorcare înțeleg necesitatea măsurilor de siguranță și încearcă să le respecte pe cât posibil pentru binele lor și al celor din jur și tabăra celor care consideră că măsurile sunt exagerate în raport cu situația și că respectarea lor înseamnă îngrădirea libertăților personale. Mai sunt și cei care „nu cred în covid” dar despre ei nu voi vorbi prea mult. Orice persoană care nu este capabilă să-și folosească gândirea rațională pentru a observa și a interpreta corect fapte care nu pot fi contestate este prizonieră în propria minte și va extrage din realitate doar elementele care îi confirmă teoria, negând complet existența celorlalte.
Ne confruntăm cu o situație nemaiîntâlnită până acum de nicio persoană aflată în viață, o amenințare la nivel mondial. Este normal să ne fie frică și să căutăm modalități de a face față pericolului. Dacă strămoșii noștri nu ar fi simțit frica în fața pericolului nu am fi evoluat ca specie. Provocarea pe care o întâmpinăm acum se referă la găsirea celor mai bune metode prin care ne putem apăra de pericolul invizibil cu toții. Desigur, în lume sunt, au fost și, din păcate, vor mai fi războaie, conflicte, dar acestea nu afectează întreaga planetă în același timp. Ceea ce se întâmplă acum ne privește și ne afectează pe toți, nu mai putem evita să conștientizăm suferința unora dintre semenii noștri, oricând putem fi în locul lor, noi personal sau o persoană dragă nouă, nu mai putem rămâne izolați în bula noastră de siguranță. Suntem nevoiți să gestionăm împreună această amenințare comună, nu mai poate să decidă fiecare cum este mai bine pentru el. Cele mai luminate minți ale planetei lucrează continuu pentru a găsi soluții, se folosește metoda încercare–eroare și este firesc să fie așa. Nu știm încă cum vom reuși să învingem virusul dar, în aceste luni de pandemie, am adunat o serie de date care ne arată cum să încetinim propagarea lui. Fiecare guvern decide modalitatea prin care aceste soluții se pot aplica la nivel de țară ținând cont de mai multe criterii: capacitatea sistemului de sănătate de a gestiona un număr mare de bolnavi în același timp, felul în care măsurile impuse vor afecta economia, gradul în care populația este dispusă să fie compliantă și să-și asume responsabilitatea ș.a.
Cei care se situează în prima tabără sunt cei care înțeleg că dacă amenințarea este aceeași pentru toată lumea cele mai bune soluții pentru a face față sunt cele asupra cărora au căzut de acord experții la nivel mondial. Nici măcar nu mai contează așa de mult în ce categorie de vârstă te încadrezi sau ce comorbidități medicale ai. Se știe acum că pot face forme grave de boală și copiii și persoanele fără alte boli asociate. Această înțelegere îi ajută să se conecteze la întreaga umanitate, îi face să se simtă înțeleși și, la rândul lor, să îi înțeleagă pe ceilalți. Sunt deschiși către dialog și cooperare. Realizează că binele individual se suprapune acum cu binele comun. Ce mă ajută pe mine te ajută și pe tine, ne ajută pe noi toți. Nu ne mai simțim singuri și neputincioși în fața pericolului. Suntem împreună, ne protejăm împreună. Nu ne distanțăm unii de alții, dimpotrivă, ne protejăm unii pe ceilalți respectând măsurile de siguranță. Îmi pasă de mine înseamnă îmi pasă de tine. Avem această posibilitate de a ne controla comportamentele și reacțiile în raport cu situația amenințătoare și asta ne ajută să ne simțim mai încrezători, mai puțin temători.
De cealaltă parte se situează cei care, deși înțeleg că amenințarea este comună, gestionează situația la nivel personal. Focusul lor este pe felul în care ei sunt afectați și tind să piardă din vedere că, pe termen lung, starea lor de bine depinde starea de bine a tuturor, de bunăstarea la nivel de societate. Aceștia nu reușesc să vadă perspectiva de ansamblu, sunt complet absorbiți de ceea ce li se întâmplă, se identifică cu credințele și emoțiile lor. Cei care „o iau personal” sunt mai puțin înclinați să adopte mecanisme de coping funcționale și recurg la clasicele mecanisme de apărare fight/flight/freeze, cele pe care le folosesc de obicei în situații pe care le percep amenințătoare. Aceștia sunt predispuși unor bias-uri cognitive, erori de gândire automate care îi împiedică să vadă realitatea așa cum este.
Unii dintre ei, cei care capitulează, îngheațăîn fața amenințării, se închid în casă, își pun viața pe hold, nu mai găsesc plăcere și bucurie în nimic, stau mereu cu drobul de sare deasupra capului simțind că în orice clipă va cădea. Cei care capitulează își îngrădesc singuri libertățile, simt că nu se mai pot bucura de aspectele pozitive ale vieții în timp ce se confruntă cu această situație dificilă. Anul ăsta nu pot să merg în concediu, asta înseamnă că vara e ratată, tot anul e ratat .Dacă ies din casă sigur mă voi îmbolnăvi, dacă mă îmbolnăvesc sigur voi face o formă gravă, orice aș face nu am nicio șansă. Am o presimțire că ceva rău se va întâmpla curând.
Alții, cei care evită să se confrunte cu frica care este firească într-o astfel de situație, minimalizează gravitatea pandemiei. Sunt cei care sunt convinși că se exagerează. Desigur, oamenii se îmbolnăvesc dar lor nu li se poate întâmpla. Au trecut atâtea luni și nu am luat virusul, n-o să mi se întâmple tocmai acum. Nu cunosc pe nimeni care să se fi îmbolnăvit. Am fost la terasă și n-am pățit nimic, asta înseamnă că pericolul nu este așa de mare. Cei care respectă măsurile sunt prea panicoși, eu nu vreau să trăiesc cu frică. E o gripă ca oricare alta, dacă suntem puțin atenți o să treacă.
Ultimii, dar nu cei din urmă, fac parte din categoria celor care supracompensează, care se luptă cu un pericol prezent mereu în mintea lor. Ei nu admit că ar avea motive să le fie frică, ei sunt furioși și vindicativi. În realitate ei nu se luptă cu pericolul real, virusul, ci cu pericolul de a le fi îngrădite libertățile. Sunt cei care se folosesc de situația prezentă pentru a-și vărsa toate frustrările și neîmplinirile acumulate de-a lungul vieții fiind mereu în căutarea vinovaților. Ne mint, ne manipulează, este o exagerare, vor să ne controleze. În realitate nu sunt atâtea cazuri, ne iau de proști. Nu mă poate obliga nimeni să port mască, doar proștii se supun. Eu fac cum cred eu că e bine, nu mai am încredere în nimeni, au spus atâtea lucruri care nu s-au dovedit adevărate. Cei care ne conduc sunt niște hoți, au interese ascunse, nu vreau să fiu un pion în jocurile lor politice.
Firește că există oameni care se vor îmbolnăvi respectând măsurile de siguranță și oameni care nu se vor îmbolnăvi chiar dacă nu respectă nicio măsură. Nu există cauzalitate directă, sunt implicate multe variabile asupra cărora nu avem control. Ce știm sigur este că cei mai mulți dintre noi se vor încadra în medie. Excepțiile sunt mult mai puține. Dacă statisticile arată că măsurile de prevenție, purtarea măștii și distanța fizică, reduc riscul de îmbolnăvire asta înseamnă că toți cei care aleg să respecte măsurile au un risc mai scăzut decât ceilalți și toți cei care aleg să nu respecte măsurile au un risc mai crescut decât ceilalți. Problema este că cei care aleg să respecte măsurile sunt mamele, tații, fiii, fiicele, nepoții, prietenii, colegii, vecinii celor care aleg să nu respecte măsurile. La finalul zilei este mai important să dovedești că ai dreptate sau să rămâi sănătos? Nu supraviețuiește cel puternic, supraviețuiește cel bine îngrijit. Dacă ne adaptăm la această situație nouă, care este periculoasă pentru noi toți și alegem conștient să ne protejăm mai mult unii pe ceilalți poate că nu vom fi nevoiți să trecem la măsuri drastice care să colapseze economia. Ce ți se întâmplă ție mi se întâmplă apoi și mie. Ai grijă de tine, ai grijă de mine.