Fiicei mele…

A fost odată un copac falnic și semeț, cu coroana rotundă și bogată, cu frunze mari și lucioase de un verde intens. Era un copac matur, puternic. Stătea singur pe o pajiște verde și se simțea mulțumit de sine.

Într-o zi, copacul a observat că din trunchiul său a răsărit o rămurică firavă și drăgălașă, de un verde crud. Tare fericit s-a simțit copacul. Dintr-o dată și-a dat seama că este datoria lui să protejeze rămurica firavă, să o ajute să crească mare și puternică, asemenea lui.

Fiind de felul său un copac responsabil și-a luat rolul de protector foarte în serios. Nimic nu era mai important decât misiunea nobilă pe care și-o asumase. Și-a unit toate crengile și frunzele sub forma unei umbrele pentru ca soarele dogoritor să nu ardă micuța plantă iar ploaia deasă și rece să nu o ude prea tare.

O vreme a fost bine așa. Razele soarelui pătrundeau pe alocuri încălzind delicat rămurica iar stropii de ploaie ce atingeau pământul săreau până la ea și îi potoleau setea.

Cu fiecare zi care trecea, rămurica creștea și se făcea tot mai mare și puternică. Avea acum nevoie de mai mult soare și mai multă ploaie pentru a-și împlini nevoile de dezvoltare armonioasă. Dar copacul nu a vrut să renunțe cu niciun chip la umbrela sa protectoare, pe care o construise cu atâta trudă. Nu avea încredere că rămurica era capabilă să decidă pentru ea însăși, îi era teamă că se va expune prea mult iar soarele dogoritor și ploaia rece îi vor face rău.

Rămurica a încercat să se întindă singură spre soare dar copacul vigilent și-a mărit și mai mult coroana deasă, protectoare. Rămurica perseverentă a încercat din nou, întinzându-se în altă direcție, dar copacul responsabil nu s-a lăsat păcălit. El știa una și bună, rămurica era mică și firavă și rolul lui era să o protejeze ca să crească mare și puternică.

Pe măsură ce timpul a trecut, rămurica și-a pierdut instinctele naturale de a se îndrepta către soare și apă. A rămas cuminte pe trunchiul copacului și nu a mai încercat deloc să se ridice în căutarea luminii. Învățase că era mică, firavă și neajutorată și că trebuie să-și ia rolul foarte în serios. Aștepta să primească.

Copilul are nevoi diferite, corespunzătoare fiecărei etape de dezvoltare. Atunci când se naște bebelușul este complet dependent de părinți, aceștia fiind singura lui sursă de sprijin într-o lume complet necunoscută și înfricoșătoare. Pe măsură ce înaintează în vârstă, cel mic are nevoie să fie încurajat de către părinți să ia decizii proprii, chiar dacă adesea va greși. Știind că are alături un părinte blând, încurajator și susținător copilul va păși plin de curaj și încredere în sine pe drumul construirii autonomiei, competenței și identității sale, separată de cea a părinților săi.

Fii alături de copilul tău în felul în care el are nevoie. Ajută-l și încurajează-l  să-și construiască aripi pentru a putea zbura cât mai sus. Va reveni la tine cu plăcere și încredere.