Imagineaza-ti urmatoarea situatie: e seara, v-ati reunit cu totii dupa o zi lunga si obositoare si va aflati in  bucatarie, in jurul mesei. Copilul tau, scolar in clasele primare, are o expresie incruntata pe fata, nu vorbeste cu nimeni, ia cu furculita bucati din farfurie si le arunca pe jos. Este imun la rugamintile tale de a inceta, nu pare sa inteleaga cand incerci sa-i explici cu calm ca un asemenea comportament nu poate fi tolerat, mai mult decat atat, incepe sa tipe la tine.

Cum procedezi? Variante ar fi destule. Ai putea sa-l iei deoparte si sa-i explici pentru a nu stiu cata oara care sunt regulile de buna purtare la masa. Sau ai putea sa-l trimiti in camera lui pentru zece minute oferindu-i timpul necesar pentru a se calma. Sau ai putea sa-l pedepsesti taindu-i accesul la jocul video preferat. Ai putea chiar sa te infurii si sa tipi la el. Cu putina imaginatie, vei mai gasi diverse cai prin care sa-ti exprimi dezaprobarea fata de comportamentul reprobabil.

Aplicand oricare dintre aceste metode este posibil ca in viitor, copilul sa reduca frecventa unor asemenea comportamente, poate de frica pedepsei sau doar pentru a evita neplacerea discutiei moralizatoare.

Ce va invata copilul in urma unor asemenea interactiuni? Va invata ca furia este „rea”, ca atunci cand le arata celor din jur ca este furios va fi pedepsit. Este posibil sa inceapa sa-si reprime aceasta emotie. Acumuland tensiune din diverse situatii in care nu s-a exprimat cum ar fi simtit nevoia s-o faca, la un moment dat ar putea izbucni verbal sau chiar fiind agresiv cu un alt copil. Mai mult decat atat, copilul aude cum uneori adultii din jurul lui mai tipa, uneori se infurie chiar pe el, alteori se cearta intre ei. De ce ei au voie si el nu? De ce pe ei nu-i pedepseste nimeni?

Copilul are nevoie sa inteleaga ce se intampla cu el in momentul in care este furios, care este nevoia lui reala din spatele acestui comportament. El trebuie sa stie ca furia este o emotie perfect normala, ca are o latura pozitiva, si ca doar furia care nu este tinuta sub control duce la consecinte de nedorit.

Cand apare furia? Psihologul britanic Stephen Briers este de parere ca exista trei situatii in care copiii pot deveni furiosi. In primul rand, atunci cand considera ca sunt atacati fizic sau verbal, furia le da curaj sa riposteze. Asemenea pestelui-balon care se umfla instantaneu cand este amenintat, furia are rolul de a-i tine la distanta pe atacatori. In al doilea rand, copiii se frustreaza si devin furiosi cand sunt impiedicati sa-si atinga obiectivele. Astfel de situatii apar adesea cand copiii se joaca impreuna. De multe ori le este dificil sa ajunga la un compromis intre nevoile lor si cele ale tovarasilor de joaca, mai ales cand ambii doresc aceeasi jucarie in acelasi timp. In al treilea rand, copiii se infurie rapid in situatiile in care considera ca drepturile lor au fost incalcate. Acel „Nu este corect!” poate prevesti un acces de furie. Cand copiii au impresia ca nu au fost tratati asa cum meritau, ei se vor simti vulnerabili.

Cum il ajuta furia pe copil? In fiecare dintre aceste cazuri, furia are rolul de mecanism de aparare, le semnaleaza celorlalti ca intrec masura si ii incalca drepturile, il ajuta sa se simta puternic si ii da impresia ca detine controlul asupra situatiei deoarece reactioneaza si nu ramane pasiv. Chiar daca furia este adaptativa, uneori, reactia noastra emotionala la un anumit eveniment extern poate sa fie mult exagerata fata de situatia care a generat-o.

Furia este o reactie naturala, ceea ce poate fi controlat este doar raspunsul comportamental care urmeaza. Copilului ii va fi mai greu sa-si reprime primul impuls, deoarece nu detine mecanismele necesare.  Aici intervine rolul parintelui, acesta il va ajuta pe copil sa inteleaga ce se intampla cu el si sa invete, in timp, comportamente mai adaptative.

In concluzie, copilul are nevoie sa-i fie recunoscuta si validata emotia, sa i se permita si lui, ca si celorlalti, sa se exprime exact asa cum simte, astfel va putea trece la pasul urmator, adaptarea furiei la circumstante si exploatarea ei intr-o maniera controlata. Cand se va simti inteles si acceptat de adultii din jurul lui in momentele in care este furios, copilul va fi dispus sa ia in calcul efectele pe care comportamentul sau le produce.

Bibliografie
Stephen Briers – „Ghid practic pentru parinti”