Daca ai citit (aici) despre accesele de furie ale copiilor, care sunt  cauzele cele mai frecvente si cum ar fi de dorit sa actionezi pe loc, atunci cand se intampla, probabil ca te intrebi ce ar fi de preferat sa faci in continuare, cum ai putea sa-ti ajuti copilul sa gestioneze mai usor aceste situatii.

In primul rand, copilul trebuie sa stie ca are la dispozitie doar cateva secunde in care poate sa actioneze pentru a-si pastra calmul. Pentru multi dintre ei exista un anumit prag dincolo de care orice sansa de autocontrol este zadarnica.

Astfel, copilul poate fi invatat sa recunoasca, sprijinit si asistat de tine, care sunt semnele specifice, „norii” care prevestesc „furtuna”. Dupa ce calmul s-a reinstaurat, identificati impreuna, ca doi meteorologi de serviciu,  semnalele de avertisment ce au precedat accesul de furie. Acestea pot fi senzatii fizice, ganduri sau emotii si pot fi diferite de la un copil la altul. Alcatuiti impreuna o lista cu simptomele caracteristice, ca de exemplu:

• muschi incordati
• pumni inclestati
• senzatie de ceata pe ochi
• senzatie de presiune in jurul capului
• furnicaturi la nivelul cefei
• fluturasi in stomac
• senzatie de greata
• „inima imi bate foarte repede”
• „aud un tiuit enervant in urechi”
• „respir foarte repede”
• „am un ghem in stomac si il simt din ce in ce mai greu”
• „imi trec prin cap cuvinte urate”
• „imi vine sa-l lovesc”
• „nu mai pot sa gandesc” etc.

Ajuta copilul sa se familiarizeze cu „avertismentele de furtuna” si sa actioneze rapid si hotarat de fiecare data cand apar. Urmatoarea tehnica ti-ar putea fi de folos.

Regula semaforului

In clipa in care detecteaza semnalele de avertisment ale crizei de furie, copilul trebuie sa actioneze ca si cum ar vedea culoarea rosie a semaforului. Va spune STOP si va iesi din situatia respectiva pana cand se va linisti putin. Daca nu are posibilitatea sa se retraga, se poate distanta mental imaginandu-si ca priveste scena din afara, ca si cum ar privi in jos dintr-un colt al tavanului.

Faza culorii galbene a semaforului este aceea pe care copilul o foloseste pentru a restabili echilibrul. In aceasta faza, copilul are la indemana mai multe variante. Isi poate amana reactia folosind o tactica simpla, cum ar fi sa numere inapoi de la 20 la 1. Poate sa-si incetineasca ritmul respiratiei, sa inchida ochii si sa-si imagineze ca se afla intr-un „loc sigur”. Ajuta-ti copilul sa gaseasca „locul sigur” si sa-l descrie in detaliu, unde se afla, cine mai este in preajma, ce vede, ce aude, ce miroase, cum se simte. Ii va mai fi usor sa-l readuca in imaginatie atunci cand este necesar. O alta imagine utila ar fi sa se gandeasca la furia lui ca o „galeata cu gauri”. Galeata se umple cu repeziciune, dar prin gaurile multe de pe fundul ei, furia se imprastie si se scurge, pierzandu-si din forta. Copiii carora le este dificil sa se calmeze singuri pot pastra in buzunar „bomboana contra furiei” si o pot utiliza ca pe un truc magic, in caz de nevoie. Reflexul de a suge este asociat cu starile de calm si confort. Creierul nu poate trai experienta starilor de placere si furie in acelasi timp, astfel incat, in timp ce suge bomboana, copilul nu va mai putea fi furios.

Copiii mai mari pot fi incurajati sa analizeze situatia si sa-si puna intrebari: „De ce sunt furios?”; „Cat de furios ma simt?” (pe o scala de la 1 la 10) ; „Cat de furios ar trebui sa ma simt?” (pe o scala de la 1 la 10); „Ce o sa mi se intample daca cedez furiei in acest moment?”; „Pot sa ma gandesc la o modalitate de a obtine ce vreau fara sa-mi pierd controlul?”.

Cand nivelul furiei a scazut simtitor, copilul ar trebui sa-si „acorde” singur lumina verde pentru a reveni la situatia initiala. Acum va putea sa-i spuna celeilalte persoane cum s-a simtit si, daca este posibil sa vina cu o solutie pasnica pentru conflict.

Este foarte important pentru copil, nu numai sa-si stapaneasca furia intr-un timp scurt, ci sa gaseasca modalitati constructive de a rezolva situatia conflictuala. Ajutandu-l si incurajandu-l sa faca acest lucru, copilul se va simti mai puternic si va dobandi incredere in capacitatile sale de a-si atinge obiectivele.

Bibliografie
Stephen Briers, „Ghid practic pentru parinti”