Poate că te-ai trezit într-o dimineață de sâmbătă cu chef de viață și cu gândul la drumeția planificată împreună cu prietenii și, uitându-te pe fereastră ai constatat că plouă cu bulbuci. Care este primul gând care ți-a venit în minte?

Sau poate că ai fost la medic pentru un control de rutină și medicul ți-a recomandat să faci un set complet de analize fără să-ți dea prea multe explicații. Ce ți-ai spus atunci?

Fie că ne dăm seama de acest lucru, fie că nu, cu toții ne spunem nouă înșine o „poveste” despre ceea ce suntem azi, despre cum am făcut ca să ajungem aici, despre ceea ce putem sau nu să facem sau să obținem în viață, despre relațiile cu cei din jur, despre ceea ce ne va aduce viitorul… Suntem creatorii propriei noastre povești de viață. Nu-i așa că ar fi mai bine pentru noi dacă am crea în mod conștient?

Dacă ești puțin atent/ă la vocea ta interioară vei putea să-ți dai seama cum sună povestea ta. Sau ai putea întreba o persoană care te cunoaște bine, ce părere are despre felul în care te exprimi cu privire la tine, la ceilalți sau la viață în general.

Crezi că alegerile pe care le faci în viață contează sau crezi că „ce ți-e scris, în frunte ți-e pus”?

Crezi că există oameni care îți pot fi alături la nevoie sau crezi că „viața e grea și fiecare se descurcă cum poate”?

Ce îți spui atunci când lucrurile nu se întâmplă așa cum te aștepți sau cum îți dorești să se întâmple?

Construim o poveste despre noi pentru a ne satisface nevoia de sens și coerență, pentru a înțelege evenimentele prin care trecem în viață, apoi ajungem să credem în poveste astfel încât, mai devreme sau mai târziu, povestea devine realitate.

Te-ai gândit vreodată cum îți construiești propria poveste?

Este important cum o construim dar și cum ne spunem povestea nouă înșine. Într-un studiu asupra identității narative cercetătorii au intervievat subiecți cu vârste între 50-60 de ani, concomitent cu monitorizarea stării de sănătate psihologică și fiziologică pe o perioadă de patru ani.

În cadrul interviurilor s-au conturat patru mari teme:

• Rolul activ – participanții considerau că au control asupra vieții lor;
• Apropierea – îi considerau pe cei apropiați ca având un rol important în viața lor;
• Salvarea – erau de părere că provocările și evenimentele de viață negative le îmbunătățiseră atitudinea sau le conferiseră înțelepciune într-o formă sau alta;
• Contaminarea – considerau că începuturile pozitive se transformaseră în finaluri negative.

Participanții ale căror narațiuni s-au înscris în cele trei categorii pozitive (rolul activ, apropierea și salvarea) s-au bucurat de o mai bună stare de sănătate fiziologică și psihologică în comparație cu participanții care își defineau viața prin experiența contaminării.

Ceea ce ne spunem nouă înșine contează pentru noi doar în măsura în care credem cu adevărat în poveste. Nu vom obține schimbări pozitive doar pentru că ne încurajăm singuri: „Poți să faci asta!” sau „O să fie bine!”.

Este necesar să ne cunoaștem în profunzime, să scoatem la lumină și să punem în acțiune acele resurse care sunt în noi dar pe care nu le-am folosit demult sau chiar am uitat că le deținem.

Ai observat cum tindem să dăm crezare mai mult vocii care ne prevestește o neplăcere decât vocii care spune: „Nu știu cum va fi, dar am încredere că voi găsi o soluție la momentul respectiv.”?